cei putini (dar buni) care ma au in blogroll poate ar dori sa schimbe adresa de acolo cu asta.

ati observat cum toaletele de la diverse localuri sau hoteluri incep sa semene din ce in ce mai mult cu niste nave spatiale extraterestre? sunt foarte lucioase, toate alea sunt facute din inox care sclipeste rece in lumina neoanelor, au zeci de butoane, butonele, manete. trebuie sa fii foarte atent: de unele se trage, altele se imping. pot fi impinse in jos, in sus, in lateral. uneori nu e nevoie decat de miscarile anumitor parti ale corpului ca sa declansezi actiuni: bagi mainile sub robinet – porneste apa, bagi mainile sub uscator – te izbeste un jet de aer cald. apropo de uscatorul ala: a avut cineva rabdarea sa stea cu mainile in jetul de aer cald pana i se usuca apa de pe maini? doar mie mi se par inutile?

unele nu arata a bai deloc: un bolovan cu o scobitura in mijloc pe post de chiuveta, o buturuga mascheaza cosul de hartii…

nici cabinele de dus nu mai sunt ce-au fost. intri la dus ca omu’ frant dupa o zi de alegaturi prin paduri si poienite si nu vrei decat sa dai mizeria jos de pe tine. si, stand acolo, simtindu-te bine, fredonand usurel ca pentru tine, dai cu ochii de un buton. oare ce-o face asta? si…asa…intr-o doara…apesi butonul. urmatorul lucru pe care-l aude consortul si jumatate din hotel e un racnet de fiara slabatica impunsa cu lancea in ochi. si apoi o cascada de injuraturi. eu, ca cadru didactic, am capacitatea de a emite nu orice fel de injuraturi, ci unele lungi, elaborate, continand o multitudine de epitete, metafore, comparatii si alte figuri de stil. si, pe langa asta, posed si o dictie perfecta astfel incat toata lumea sa inteleaga exact ce spun eu acolo si care imi sunt sentimentele in acel moment.

consortul, ingrozit, murdar de ketchup si mustar (isi scapase sandwichul pe el cand m-a auzit racnind) da buzna in baie cu ochii bulbucati:

- ce-ai, femeie?

- s-a dat dusul la mine, zic eu.

- huh? zice el.

de unde sa stiu eu ca dusul era cu vibromasaj? cand am apasat pe buton, din niste tzashpuci a inceput sa tasneasca apa. dar nu asa … ci jeturi subtiri, puternice si precise ca razele laser. am vazut pe Discovery ca jeturi de apa foarte puternice si bine directionate sunt folosite pentru a taia chiar si otelul!

nu, nu m-au decapitat, dar asta datorita instinctului meu de supravietuire care mi-a dictat sa ma feresc rapid.

oricum, experienta m-a invatat sa nu mai apas pe butoane de-aiurea. de-acum, de cate ori intru intr-o baie publica, folosesc doar ceea ce are forma clasica si al carei scop e foarte foarte bine definit.

m-am plimbat cu telescaunul (cica e cel mai lung traseu de telescaun din tara, vreo 3 km) si a fost cea mai inspaimantatoare experienta din viata mea!!!! drept urmare am refuzat sa ma mai intorc din varful dealului tot cu telescaunul asa ca am obligat trupa sa coboare o ora si jumatate prin padure pana in oras. sa zica mersi, i-am pus sa faca ceva miscare, au mancat afine, au admirat privelisti…

am hranit fotografiat veverite in parcul orasului. experienta destul de frustranta pentru ca toata lumea ne-a zis ca parcul e plin de veverite si noi nu dadeam de nici una. si am strigat “Mariana” ca apucatii prin tot parcul. asa auzisem, ca raspund la numele de “Mariana”. abia cand noi ne hotarasem sa plecam si cativa vizitatori ai parcului se hotarasera sa cheme niste psihiatrii cu ceva tranchilizante si camasi de forta, au aparut ceva mariane care au ignorat pline de demnitate fisticul oferit de noi.

am mancat inghetata adam….

am fost la manastirea Moldovita…

la Sucevita…

la Putna…

in Marginea, unde se fac oale negre…

la manastirea Sfantul Ilie din Toplita care are cea mai frumoasa gradina si cele mai minunate flori si unde m-am gandit la Elisa…

la Cheile Bicazului…

barajul Bicaz…

si, ca sa nu uitam totusi in ce tara ne aflam, tot la baraj…

pana acum a fost frumos! peste doua zile ne intoarcem acasa, din pacate.

dragii mei, de vreo doua zile sunt in concediu! adica eu eram in vacanta de mai bine de o luna, dar acum sunt in concediu. nu al meu, al jumatatii. asa ca ne-am luat catel si purcel (purcel inca n-avem dar poate se rezolva si asta) si ne-am urcat in tren si acum suntem in frumoasa Moldova, la parintii mei.

asa ca n-o sa va mai bag in seama o vreme…pana pe la jumatatea lui august. sa fiti cuminti si promit sa fac multe poze.

am primit o leapsa de la Paula: sa vorbesc despre un lucru pe care il practica destui oameni, dar de care ma consider independenta. si am tot stat sa ma gandesc…si m-am gandit…si deodata m-a traznit: sunt independenta de alcool! adica, nu numai ca nu sunt dependenta, dar nu beau deloc alcool, nici macar traditionalul pahar de sampanie de Revelion.

intr-o vreme aveam chiar complexe din cauza asta. la fiecare aniversare, petrecere eu incepeam: nu, multumesc, eu nu beau. si apoi urmau niste priviri compatimitoare si intrebari: iei antibiotice? esti bolnava? iti interzice religia? esti la cura de slabire? si, ori ca nu stiam eu sa explic, ori ca nu era nimic de explicat, cert e ca nimeni nu intelegea de ce eu nu pot sa beau macar o gura de…whatever era acolo.

multi au incercat sa ma convinga sa beau. la fiecare petrecere se gasea cate cineva (de cele mai multe ori un bautor inveterat) care incerca sa ma convinga ca eu nu beau doar pentru ca nu am gustat din faimoasa…(si urma numele unei bauturi).

la un revelion, un domn foarte dragut si amabil a petrecut vreun sfert de ora sa-mi prepare nu stiu ce cocktail. se pare ca in grupul lui era renumit pentru asta. la cum vorbea, probabil ca urma sa scrie si o carte-doua despre faimosul lui cocktail. cand m-a auzit ca nu beau, i-au sclipit ochisorii ca unui luptator in fata unei provocari nemaivazute! aproape ca-i vedeam adrenalina curgandu-i vesela prin capilare! m-a asezat obligat-fortat intr-un fotoliu si mi-a ordonat: sa nu te misti de aici! de unde stateam, il vedeam cum topaie excitat in jurul mesei: taia portocale, turna diverse bauturi de diverse culori intr-un pahar imens, adauga si niste alte chestii pe care nu le puteam identifica de la distanta, amesteca, scutura, clatina, storcea lamai, zdrobea gheata…toate astea acompaniate de un fredonat plin de veselie. intre timp eu ma gandeam cum sa-i spun omului ca se chinuie degeaba. cand l-am vazut ca se indreapta spre mine cu paharul in mana si un zambet larg pe fata am hotarat sa mint. la urma urmei, o fi minciuna un pacat dar e crestineste sa aduci mici bucurii in viata celorlalti, nu? am luat paharul in mana afisand cel mai ipocrit zambet din dotare in timp ce fata lui devenise foarte serioasa. marise ochii si parca in loc de irisi avea doua mari semne de intrebare. dupa ce-am luat prima gura (evident ca nu mi-a placut), omuletul nici nu mai avea putere sa rosteasca vreun cuvant. dadea doar din cap cu cele doua semne de intrebare in loc de irisi. i-am zambit si i-am zis ca e foarte bun. probabil ca a simtit ceea ce simteau misionarii cand reuseau sa converteasca vreun bastinas la crestinism. dupa ce a plecat satisfacut, am ascuns paharul dupa un ghiveci de flori.

si acum sa vedem unde merge leapsa mai departe: la Zapacila, Ciupercutza si Elisa.

eu una m-am cam saturat de omuletii care se plang vesnic de faptul ca le-a fost inselata increderea de cei mai buni prieteni, de soti/sotii, rude, guvern, extraterestrii, soarta, luna, stele, etc. de parca lumea asta e impartita in doua: pe de-o parte sunt victimele, mici, fragile, aduse de spate, suspinand si strangand spasmodic o batista in mana si, de cealalta parte, escrocii sentimentali, talharii de inimi, vampirii de energie si timp, ranjind hidos si frecandu-si mainile satisfacuti.

declar cu mana pe inima ca pana la matusalemica mea varsta (35 ani) nu mi-a fost niciodata inselata increderea! eu nu am povesti frumoase si lacrimogene din care sa reiasa cum niste neni/tanti rai/rele au profitat de maldarele de incredere pe care eu, in inocenta mea, le-am depus la altarul inimilor lor (e ca mi-a iesit frumos asta: “altarul inimilor lor”; abila intorsatura de condei, nu?)

pe de alta parte, nici nu mi-am sunat prietenii la 3 dimineata sa le spun ce viata mizerabila am eu ca sa le dau posibilitatea sa-mi inchida telefonul in nas ca apoi sa am si eu ocazia sa ma plang ce ingrati sunt ei si cum eu i-am ajutat cand au avut nevoie si acum….

un prieten nu e un obiect pe care-l posezi si pe care-l poti folosi dupa bunul tau plac. un prieten e doar un alt om cu toane, chef sau lipsa de chef, cu un timp si-un spatiu personal. ca sa mentii o prietenie nu e nevoie decat de putin bun simt si respect. si teoria asta nu se aplica doar in cazul prieteniei ci a tuturor relatiilor.

daca dai buzna zilnic peste prietenul tau cu textul “eram prin zona” si uiti sa mai pleci, fara sa te intereseze daca el/ea are vreo treaba, fara sa dai un telefon inainte, s-ar putea sa vina un moment destul de neplacut in care prietenul sa nu-ti mai deschida usa, sa nu-ti mai raspunda la telefoane, abia sa-ti raspunda la salut. si atunci tu ai sa te intrebi cu ochii mari si inocenti: oare ce i-am facut? de ce s-a racit relatia?

te astepti ca prietenii sa te scoata din rahat dupa ce tu ai tinut cu tot dinadinsul sa te afunzi? s-ar putea sa ai o mare dezamagire: nu e treaba lor sa faca asta! ai putea, in schimb, sa-ti iei viata in propriile maini si sa incerci sa-ti rezolvi propriile problemute.

prea multi oameni au asteptari mult prea mari de la ceilalti si mult prea putine exigente in ceea ce priveste propria persoana. si, la un moment dat, cei din jur incep sa-si revendice timpul si energia personale pe care tu le-ai acaparat. si uite-asa ei devin “oameni de nimic” si tu – “victima”!

a fost un uichend frumos, un uichend prelungit care a inceput de joi de cand mi-a venit frumoasa (si nu glumesc) sora. am facut de toate: plimbari, shopping, insolatie, trancanit (la greu), plimbat din terasa in terasa, criticat chelneri si vanzatoare, depanat amintiri….

apoi, sambata dimineata i-a venit si prietena, Zapacila, si am luat-o de la capat, doar ca de data asta in Eforie. apropo, sa nu cumva sa mergeti la terasa aia mare din centru, imi pare rau ca nu mai stiu cum o cheama. servicii de toata jena!

uitasem cum e sa fii turist la mare. cum naiba suporta oamenii aia atata galagie, aglomeratie, soare, nisip in chiloti, arsuri, tipete de copii, claxoane, mers bara la bara, muzici asurzitoare, transpiratie, chelneri imbecili si obraznici, fete de masa patate, meduze, plaje murdare, culori tipatoare, sclipici….. oare cand se intorc de la mare, ce fac sa se odihneasca?

vad ca e la moda sa bage toata lumea cate un post despre perlele de Bac’. mai conteaza ca-s aceleasi perle de ani de zile? eu m-am hotarat sa va ofer perle adevarate culese de o eleva de-a mea si inmanate mie pentru revista scolii. fata le-a strans timp de patru ani si perlele apartin atat alevilor cat si profesorilor. una din ele e a mea dar nu va zic care ca e gogonata rau de tot!

‘Eu sunt singur la parinti, asa am fost de fiecare data si mai dorm si singur’ (elev)

‘Lucra nu stiu cate mii de ore pe zi’ (prof)

‘Crisan, iesiti afara amandoi’ (prof)

‘Lasa-ma sa-mi fac show-ul! Ce? Numai tu?’ (prof)

‘prof: ce depun ghetarii?

elev: Oua, desi…nu stiu cine le cloceste…’

‘Intre 8 si 9, la sapte jumatate…’ (elev)

‘Tezele, care au, mai este.’ (prof)

‘Pai, ii zice Manole Par Negru ca poate mai era un Manole Par blond.’ (elev)

‘Curios, ei s-au nascut cu limba-n gura…’ (prof)

‘Daca nu mai vorbiti, macar taceti din gura!’ (prof)

‘Orzul produce si orzoiaca consuma.’ (elev)

‘Eu vreau coliva cu etaj.’ (elev)

sper ca v-ati distrat!

n-am mai scris de mult ceva pe aici dar am un motiv serios: ma distrez prea mult comentand pe blogurile altora care sunt plini de idei: Baghy e plin de intrebari si planuri de viitor, Mazgalici e foarte bine informat in ceea ce priveste viata mondena si gaseste explicatii pentru toate ciudateniile care se intampla in minunata noastra tara, Arhi ne arata fata nevazuta (sau chiar foarte vizibila) a Constantei si e plin de admiratie in fata inteligentei sexului frumos, Zapacila are probleme cu sefu’ dar si ganduri pline de profunzimi nebanuite, Pisica in Bocanci tocmai ce-a dat bacu’, Elisa ne ofera portia zilnica de verdeata si mancaruri delicioase, Teribilisimo ne tine la curent cu pregatirile de nunta, Zamolxis e cand foarte tehnic, cand foarte personal (va recomand cu caldura ultimul post, e kinky rau de tot ) si…ce sa va mai plictisesc: dati click pe toti din blogroll-ul meu. va asigur ca merita. sunt toti oameni isteti rau de tot si cu simtul umorului!

gata, ma grabesc sa mai citesc pe la altii si sa bag commenturi mustind de inteligenta si spirit.

am fost la nu stiu ce restaurant si prietena mea a vrut nu stiu ce minune cu nume ciudate. am luat si eu ca ea (vedeti ce aventuroasa sunt?). in timp ce asteptam visand cascade si banchize de gheata…apare tanti cu doua ceaiuri fierbinti!!!! deodata m-au trecut toate naduselile vazand doar aburul ce se ridica din cani. si afara era o caldura de se prelingea asfaltul prin gaurile de la capacele de canal!

propun ca restaurantele sa fie dotate cu paturi langa mese. si voua vi se face somn dupa ce mancati?

azi a venit un nene tare dragut si amabil sa ne monteze un sifonier. probabil ca se mira de ce ii tot zambeam: saracul, nu stie ca eu mai vreau sa-mi faca si-o coffee table, un dulap suspendat, niste raftulete pentru flori, niste rafturi pentru balcon, niste usite la o debaraluta (debaraluta=diminutivul cuvantului “debara”) si…mai vedem noi.

sotul meu joaca bridge pe net si tocmai mi-a zis un banc pe care trebuie sa-l impartasesc lumii: cica, bridge-ul e ca sexul, daca n-ai un partener bun, trebuie sa ai macar o mana buna!

si tot despre sotul meu. stiati ca vorbeste limba bridge-iana? sa va dau un exemplu: “eu am vorbit caro si trefla, ai fit pe ambele, ei nu au fit.” nu-i asa ca si voi ati inteles? nici eu….

gata, am aberat destul. am sa va iert si ma opresc aici.