incredere si naivitate

eu una m-am cam saturat de omuletii care se plang vesnic de faptul ca le-a fost inselata increderea de cei mai buni prieteni, de soti/sotii, rude, guvern, extraterestrii, soarta, luna, stele, etc. de parca lumea asta e impartita in doua: pe de-o parte sunt victimele, mici, fragile, aduse de spate, suspinand si strangand spasmodic o batista in mana si, de cealalta parte, escrocii sentimentali, talharii de inimi, vampirii de energie si timp, ranjind hidos si frecandu-si mainile satisfacuti.

declar cu mana pe inima ca pana la matusalemica mea varsta (35 ani) nu mi-a fost niciodata inselata increderea! eu nu am povesti frumoase si lacrimogene din care sa reiasa cum niste neni/tanti rai/rele au profitat de maldarele de incredere pe care eu, in inocenta mea, le-am depus la altarul inimilor lor (e ca mi-a iesit frumos asta: “altarul inimilor lor”; abila intorsatura de condei, nu?)

pe de alta parte, nici nu mi-am sunat prietenii la 3 dimineata sa le spun ce viata mizerabila am eu ca sa le dau posibilitatea sa-mi inchida telefonul in nas ca apoi sa am si eu ocazia sa ma plang ce ingrati sunt ei si cum eu i-am ajutat cand au avut nevoie si acum….

un prieten nu e un obiect pe care-l posezi si pe care-l poti folosi dupa bunul tau plac. un prieten e doar un alt om cu toane, chef sau lipsa de chef, cu un timp si-un spatiu personal. ca sa mentii o prietenie nu e nevoie decat de putin bun simt si respect. si teoria asta nu se aplica doar in cazul prieteniei ci a tuturor relatiilor.

daca dai buzna zilnic peste prietenul tau cu textul “eram prin zona” si uiti sa mai pleci, fara sa te intereseze daca el/ea are vreo treaba, fara sa dai un telefon inainte, s-ar putea sa vina un moment destul de neplacut in care prietenul sa nu-ti mai deschida usa, sa nu-ti mai raspunda la telefoane, abia sa-ti raspunda la salut. si atunci tu ai sa te intrebi cu ochii mari si inocenti: oare ce i-am facut? de ce s-a racit relatia?

te astepti ca prietenii sa te scoata din rahat dupa ce tu ai tinut cu tot dinadinsul sa te afunzi? s-ar putea sa ai o mare dezamagire: nu e treaba lor sa faca asta! ai putea, in schimb, sa-ti iei viata in propriile maini si sa incerci sa-ti rezolvi propriile problemute.

prea multi oameni au asteptari mult prea mari de la ceilalti si mult prea putine exigente in ceea ce priveste propria persoana. si, la un moment dat, cei din jur incep sa-si revendice timpul si energia personale pe care tu le-ai acaparat. si uite-asa ei devin “oameni de nimic” si tu – “victima”!